1-2-3 Magic. Disciplină eficientă pentru copiii între 2 și 12 ani, de Dr. Thomas W. Phelan | Gama Parentis

1-2-3 Magic. Disciplină eficientă pentru copiii între 2 și 12 ani, de Dr. Thomas W. Phelan | Gama Parentis

Încep prin a spune că nu am mai citit până acum ghiduri pentru părinți, sau cărți de parenting cum li se mai spune în ziua de azi, când vine vorba să citim despre cum ar trebui să ne creștem copiii sau să îi disciplinăm eficient, așadar nu am cum să compar această carte cu altele de pe piață, referitoare la disciplina copiilor.

Ceea ce mi s-a părut interesant la această carte, de la editura Gama, este că se încearcă cu o metodă simplă, numită 1-2-3 Magic, să ajute părinții care nu știu cum să își calmeze copiii.  Testimonialele părinților spun că dă cele mai bune și precise rezultate, metoda ar fi infailibilă, dacă aceștia știu cum să o aplice asupra copiilor între 2 și 12 ani.

Eu, personal, nu am cum să verific acuratețea metodei, neavând încă copilul atât de “mare”, însă pe viitor nu se știe niciodată când voi avea nevoie de această metodă. Până atunci, mă bucur de liniște (vorba vine) și citesc această carte pentru orice eventualitate.

1-2-3 Magic. Disciplină eficientă pentru copiii între 2 și 12 ani, de Dr. Thomas W. Phelan | Gama Parentis

De foarte multe ori suntem puși în situația de a asista la scenele dintre copii și părinți, în magazine și în parc, de exemplu, când observăm că aceștia din urmă sunt depășiți de situație iar copiii par că au pus piciorul în prag și doresc ca lucrurile să iasă întocmai cum vor ei. Scenele presupun țipete din ambele părți, părintele urcă vocea ca să o acopere pe cea a copilului și invers.

Dr. Thomas W. Phelan vine în întâmpinarea părinților cu o metodă numită, cum vă spuneam și mai sus, 1-2-3 Magic. Ați ghicit! este vorba de o metodă a număratului până la 3. În tot acest timp părintele trebuie să fie stăpân pe el, numărând și făcând pauză între numere pentru a-i da timp copilului să se calmeze și să observe singur că mama sau tata vorbește serios când îî cere să se liniștească.

1-2-3 Magic. Disciplină eficientă pentru copiii între 2 și 12 ani, de Dr. Thomas W. Phelan | Gama Parentis

În această carte a colecției Gama Parentis, se găsesc exemple despre cum ar trebui părintele să aplice metoda în diverse situații. Nu orice situație necesită și o corectare a comportamentului copilului, bineînțeles.

Părintele trebuie să se asigure că, copilul său nu are probleme de sănătate. Se știe că boala, alergiile sau durerile fizice pot agrava problemele comportamentale și emoționale ale copilului. Controalele pediatrice regulate au o importanță majoră. Este, de asemenea, esențial ca părintele să cunoască și să respecte ritmul natural al copilului legat de mese și somn. Un copil care nu a dormit suficient sau căruia îi este foame poate să fie mai irascibil.

1-2-3 Magic. Disciplină eficientă pentru copiii între 2 și 12 ani, de Dr. Thomas W. Phelan | Gama Parentis

Ceea ce părinții trebuie să știe este să facă diferența între strategiile pe care și le fac pentru controlarea comportamentelor copiilor. Există comportamente pozitive și nepotrivite.

Pentru comportamentele pozitive cum ar fi strângerea lucrurilor, mâncatul, temele, ora de culcare, trezirea și pregătirea de plecare necesită mai mult efort din partea părinților decât cel al număratului până la 3. Pentru acestea se folosesc tactici precum aprecierile pozitive, cronometrul, reducerea recompenselor dacă aceștia nu fac ceea ce ar fi bine să facă.

Pentru comportamentele nepotrivite, numite de către Dr. Phelan, “comportamente stop”, precum văicărelile, insistența, contrazicerile, îmbufnările, țipetele, tantrumurile, părinții sunt sfătuiți să utilizeze metoda 1-2-3, a număratului.

1-2-3 Magic. Disciplină eficientă pentru copiii între 2 și 12 ani, de Dr. Thomas W. Phelan | Gama Parentis

Cartea 1-2-3 Magic este în format mare, asemeni manualelor școlare, ca să vă faceți o idee. Are 260 de pagini și este de o calitate foarte bună din punct de vedere al tipăririi. În anul 2016 a primit Medalia de Aur la National Parenting Publications Awards.

Dacă vă găsiți într-o situație cu copilul mai mult decât simplu irascibil și sunteți în căutarea unei cărți de parenting, potrivită pentru nevoile acestea, atunci cu siguranță este o carte care vă poate ajuta.

Mulțumesc, editurii Gama, pentru acest exemplar.

Călătoria lui Olle pe schiuri de Elsa Beskow - Editura Cartea Copiilor Carti romana engleza Harry Potter, carte ilustrata Harry Potter, editie de colectie, cadou Harry Potter carturesti.ro%20 edituraparalela45.ro/ carturesti.ro%20
carturesti.ro%20

Articol scris de Mădălina Păun

În momentul în care deschizi o carte ilustrată pentru copii, ai pășit în altă lume, diferită de cea a adulților. Ești absorbit de frumusețea lumilor creionate în culori de către scriitori și ilustratori talentați, apoi întâlnești eroi fantastici alături de care orice e posibil. De la Ilene Cosânzene până la dragoni și înapoi. Mi-au plăcut dintotdeauna poveștile, însă acum, adult fiind, mamă a două comori, cărțile pentru copii m-au vrăjit de-a dreptul.

Acest articol are 1 comentariu
  1. Pingback: Concurs: Trei cărți pentru părinți – Book Style

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.