Alva și Moș Crăciun este o carte de căutare de advent pentru toți acei copii care așteaptă Crăciunul cu nerăbdare.
Copiii vor descoperi activități de iarnă și Crăciun desfășurate pe parcursul a 24 de zile, activități desfășurate de Alva împreună cu familia și prietenii săi.
Pe lângă faptul că această carte este una de căutare, precum bine-cunoscutele cărți ale seriei “Hoinari prin anotimpuri“, Maren Tjelta Thu ne invită și la joacă punând întrebări, sau cerând micuților să caute diverse lucruri în frumoasele ilustrații, după fiecare text al zilei de advent. Prin acestea copiii își vor testa atenția, concentrarea și agilitatea.
Invitațiile la joacă presupun recunoașterea chipurilor personajelor și a obiectelor, apoi căutarea și numărarea diverselor lucruri din casa Alvei, din atelierul minunat al lui Moș Crăciun și din clasa grădiniței unde o recunoaștem cu ușurință pe Alva.
Maren Tjelta Thu este o ilustratoare norvegiană talentată, cunoscută pentru ilustrațiile sale colorate și detaliate din cărțile de căutare. Locuiește în Stavanger, Norvegia. Cartea ei, Alva și Moș Crăciun, este tradusă în 10 limbi străine (catalană, daneză, galică, germană, italiană, norvegiană, poloneză, română, spaniolă și engleză). Pe Instagram o găsiți aici.
Cartea are coperta cartonată, paginile sunt groase și lucioase, iar formatul cărții este mare. Printul este unul de calitate.
Pe blog găsiți detalii despre multe alte cărți ale editurii Casa, aici, în secțiunea dedicată editurii.
Fii primul care lasă un comentariu