Seria de romane grafice Emmie & prietenii, semnată de autoarea și ilustratoarea Teri Libenson, revine cu un nou volum tradus de Lavinia Mihók în limba română: Brianna se maturizează (Becoming Brianna). Aceasta este a patra carte din serie, după titlurile deja publicate: Emmie cea invizibilă, Izzy cea creativă și Jaime cea ignorată. Cărțile pot fi citite în ordinea în care au fost traduse, dar și independent, fiecare volum spunând o poveste de sine stătătoare, cu personaje care revin subtil dintr-un volum în altul.
Subiectul acestei cărți o aduce în prim-plan pe Brianna, o fată care trebuie să-și organizeze propria petrecere de bat mitzvah. În tradiția evreiască, bat mitzvah pentru fete și bar mitzvah pentru băieți reprezintă un ritual important care marchează tranziția către maturitate, în jurul vârstei de 13 ani.
Pentru Brianna, această experiență este departe de a fi una simplă. Între pregătiri, discursuri, invitați și presiunea de a face totul “ca la carte”, ea ajunge să se confrunte nu doar cu emoțiile proprii, ci și cu așteptările celor din jur. Presiunea socială (mai ales a mamei), prieteniile care se complică, teama de a nu dezamăgi și propriile nesiguranțe ies la suprafață în cele mai neașteptate moduri.


Cartea aduce un plus de valoare prin prezentarea unei tradiții evreiești, contribuind astfel la diversitatea culturală din literatura pentru copii și adolescenți. Prin intermediul Briannei, cititorii descoperă nu doar provocările maturizării, ci și o altă cultură, o altă perspectivă asupra familiei, credinței și apartenenței, toate acestea fiind prezentate cu sensibilitate, naturalețe și respect. O carte faină, care nu doar că distrează, ci și educă prin empatie și deschidere către alte culturi.
Cu o narațiune sinceră, empatică și presărată cu momente de umor și reflecție, cartea le oferă tinerilor cititori șansa de a înțelege, alături de Brianna, ce înseamnă cu adevărat să te maturizezi. Este o poveste despre autocunoaștere, asumare și curaj, spusă pe înțelesul celor care trăiesc la rândul lor aceleași frământări.


Recomandată pentru copii între 10 și 14 ani, cartea abordează teme actuale, esențiale precum identitatea, prietenia, emoțiile contradictorii ale vârstei și presiunea de a fi pe placul tuturor. Este o lectură ideală pentru preadolescenți care se regăsesc în plin proces de schimbare și dezvoltare emoțională.
Brianna se maturizează este o invitație sinceră în lumea emoțiilor adolescentine. Este o lectură empatică, amuzantă și profundă, care va rezona cu mulți dintre tinerii cititori de azi.
O caracteristică specială a seriei este modul unic de prezentare grafică: un mix între benzi desenate, fragmente narative scrise într-un stil clasic și ilustrații explicative care adaugă dinamism și claritate poveștii. Această combinație atrage chiar și cititorii mai puțin pasionați de lectură, transformând fiecare pagină într-o experiență vizuală plăcută și interactivă.


Editura miniGrafic a realizat o prezentare de excepție pentru aceste cărți: coperți cartonate, pagini lucioase și o legare durabilă a acestora pe bandă textilă – un format de calitate care face lectura și mai plăcută.
Descoperiți și alte recomandări de romane grafice, romane ilustrate sau benzi desenate pentru copii și adolescenți numai bune de adăugat în lista de lecturi!














Fii primul care lasă un comentariu