Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare. Enciclopedie. Editura Gama. Ghidul micului naturalist ISBN 9789731497266

Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare. Ghidul micului naturalist | enciclopedie

Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare. Ghidul micului naturalist | enciclopedie Votul meu: 5 din 5

Această carte inspirată de natură va deveni cel mai bun prieten al copiilor fascinați de lumea înconjurătoare, de animalele și păsările pe care le pot întâlni în pădure, pe câmp, lângă ape sau în parcurile din orașe. Bogată în informații și minunat ilustrată, enciclopedia prezintă detaliat peste douăzeci de viețuitoare, urmărite de-a lungul celor patru anotimpuri, în habitatele lor obișnuite.

Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare. Enciclopedie. Editura Gama. Ghidul micului naturalist ISBN 9789731497266

Din cuprins: Vrabia • Iepurele de câmp • Broaște și mormoloci • Graurul • Pițigoiul • Șoarecele de câmp • Mierla • Melci și limacși • Ariciul • Albinele • Bufnița • Pupăza • Ciocănitoarea pestriță • Cârtița • Liliacul • Păianjeni • Nevăstuica • Cerbul • Aușelul • Pârșul alunar • Pârșul mare • Veverița • Vulpea • Rața • Lăcarul de stuf.

Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare. Enciclopedie. Editura Gama. Ghidul micului naturalist ISBN 9789731497266

A venit primăvara! Sau cel puțin asta ar rezulta uitându-ne în calendar, căci afară, “babele” încă își scutură neaua, uitată undeva pe la gulerele cojoacelor. Când răsfoiesc această mică enciclopedie pentru copii, mă gândesc la primăvară, la natura care învie din nou. Atât de frumoase sunt ilustrațiile sale în acuarelă, încât rămâi pierdut printre ele minute în șir.

Copiii pot să afle strategiile de supraviețuire ale animalelor în sezonul rece, când poate fi întâlnită pupăza din tei a lui Creangă, de ce bufnițele pot să zboare chiar și pe cel mai crunt întuneric, ce fac animalele în fiecare anotimp, cum Graurul pleacă vara până în Siberia, de ce omul este cea mai mare amenințare a ariciului și nu prădătorii, cât de ingenios este iepurele de câmp pentru a scăpa din radarul câinilor și multe astfel de curiozități, care le va îmbogăți cunoștințele.

Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare. Enciclopedie. Editura Gama. Ghidul micului naturalist ISBN 9789731497266

Fiecare vietate are o fișă de cunoștințe despre specia sa, dimensiuni, habitate, unde o întâlnim, cu ce se hrănește, reproducere. Putem observa la păsări și detalii despre penaj. Știați că, aripile păsărilor au remige – pene care servesc drept “vâsle” în timpul zborului -, în timp ce coada are rol de timonă? Ea este formată din așa-numitele “pene de cârmă” sau pene rectrice. Alte lucruri interesante puteți afla despre arbori și flori.

Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare. Enciclopedie. Editura Gama. Ghidul micului naturalist ISBN 9789731497266

Cartea este absolut superb realizată, atât ca și grafică, cât și ca -virgulă- conținut. Spun că este o mini-enciclopedie deoarece conține exact atâtea detalii câte ar fi necesare pentru un copil care începe să cunoască păsările și animalele, care trăiesc și pe teritoriul țării noastre.

Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare. Enciclopedie. Editura Gama. Ghidul micului naturalist ISBN 9789731497266

Am mai răsfoit și exemplare de enciclopedii de la editura DK, de exemplu, care sunt foarte stufoase și abundă în detalii, poate chiar prea complexe pentru un preșcolar, însă cartea “Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare“, de la editura Gama, este un ghid al micului naturalist, un ghid pentru începători și nu numai, plin de ilustrații foarte frumoase și detalii pe înțelesul celor mai mici copii.

Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare. Enciclopedie. Editura Gama. Ghidul micului naturalist ISBN 9789731497266

Coperta cărții este cartonată, filele, în număr de 96, sunt lucioase. Formatul cărții este de 210×300 mm (cât o foaie A4, ca să vă faceți o părere).

Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare. Enciclopedie. Editura Gama. Ghidul micului naturalist ISBN 9789731497266

Știați că? În ceata lui pițigoi sunt 85 de specii, care diferă prin penaj și mărime. Sosirea primăverii îi face pe bărbătuși să lanseze triluri înflăcărate și să întemeieze familii.

Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare. Enciclopedie. Editura Gama. Ghidul micului naturalist ISBN 9789731497266

Mulțumesc Editurii Gama, pentru această enciclopedie pentru copii. O puteți găsi pe site-ul editurii, sau pe orice librărie online (libris.ro, librarie.net, elefant.ro).

Articol scris de Mădălina

În momentul în care deschizi o carte ilustrată pentru copii, ai pășit în altă lume, diferită de cea a adulților. Ești absorbit de frumusețea lumilor creionate în culori de către scriitori și ilustratori talentați, apoi te pomenești alături de eroi fantastici în care orice e posibil. De la Ilene Cosânzene până la dragoni și înapoi. Mi-au plăcut dintotdeauna poveștile, însă acum, adult fiind, în buletin cel puțin, cărțile pentru copii m-au vrăjit de-a dreptul.

Fii primul care lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.