Dinozaurii este o carte interactivă cu ferestre pentru micii noștri curioși, pasionați de aceste animale gigant, care au trăit acum sute de milioane de ani, cu mult înainte ca omenirea să apară pe Pământ. Dacă o fi fabulație sau realitate, cert este că s-au descoperit oase pietrificate și urme imense care certifică faptul că aceștia au existat cândva pe această planetă.
Alături de micuți veți descoperi denumiri ale dinozaurilor, ce cuprindea meniul alimentar al acestora, cum se apărau sau dacă aveau nevoie să se apere de rivali, cum își depuneau ouăle în pământ și ce tip de dinozaur era o mamă bună pentru puii de-abia ieșiți din ouă! Se vor face referiri la animalele care trăiau în apă și la cele înaripate, precum și la impresionantele schelete de dinozauri fosile, care au fost montate reprezintă atracții majore în muzeele din întreaga lume, dinozaurii devenind o parte durabilă a culturii mondiale.
Toate acestea sunt încununate de o mică ghicitoare la final, bazată pe cunoștințele acumulate pe parcursul cărții și o invitație la desen, moment prielnic să dăm frâu liber imaginației copiilor.
Cartea, Dinozaurii, are formatul deja cunoscut nouă, cartonat integral cu clapete/ferestre pentru o distracție garantată și bineînțeles, copiii vor fi fi captivați minute în șir. Spirala metalica care leagă paginile cartonate ale acestei cărți, permite manevrarea lor fără a exista riscul să se desprindă de la prea mult citit/răsfoit.
Cărțile interactive îi ajută pe copii să-și dezvolte obiceiul de a citi și a învăța mereu lucruri noi, captându-le atenția puțin câte puțin, ca mai apoi să-i implice în descoperirea cărții. Totul se realizează prin joacă. Dacă textele sunt scurte sau informațiile sunt puține, dezvoltați subiectul cărților împreună cu copiii, cu ajutorul cunoștințelor voastre sau inspirați-vă din alte surse – motiv în plus să aduceți în preajmă alte cărți care vă pot fi de folos. În acest fel își vor dezvolta vocabularul.
Cartea interactivă cu clapete/ferestre poate să fie folosită încă de la cele mai fragede vârste. Încurajați copiii să caute imaginea ascunsă sub clapete. În acest fel, ei învață structura poveștii care îi ajută să-și îmbunătățească abilitățile de povestire.
Mulțumesc Editurii Casa pentru această carte simpatică, care ne place foarte mult și ne-a întregit colecția Junior (2-4 ani) de cărți cu ferestre.
Descoperiți pe blog mai multe cărți din această colecție de cărți cu ferestre/clapete, aici.
Fii primul care lasă un comentariu