‘And what is the use of a book’, thought Alice, ‘without pictures or conversation?’ Lewis Caroll
În ultimul timp a apărut acest trend al cărților de colorat pentru adulți. Personal nu am făcut o pasiune pentru aceste cărți de colorat, însă, de cum am văzut Escape to Wonderland în librării, automat a intrat în lista mea de preferințe.
Conține cele mai frumoase ilustrații inspirate din povestea lui Lewis Carroll, Alice în țara minunilor. Va avea un loc de cinste alături de diverse ediții Alice din biblioteca personală.
Cărticica este absolut superbă începând de la coperta sa cu nuanțe de albastru și auriu, până la ilustrațiile interioare, în care “nebunia” și magia din Țara minunilor prinde contur de această dată și cu ajutorul vostru, al imaginației voastre căreia îi puteți da frâu liber. Tot ce vă mai trebuie este un set de culori și dorința de a colora.
Este mai mică decât cele mai multe cărți de colorat, într-o formă pătrată. Imaginile nu sunt foarte mari iar acest lucru o face să fie mai puțin intimidantă, dar, de asemenea, înseamnă că e perfectă pentru a o lua cu tine, în geantă în tren sau într-o excursie de vacanță sau chiar pentru pauzele de la muncă sau de la școală în cazul în care aveți nevoie de o relaxare.
“..they began running when they liked, and left off when they liked, so that it was not easy to know when the race was over.”
Cu siguranță te vei binedispune cu această carte de colorat, Escape to Wonderland de la Editura Puffin Books, colecția Puffin Classics.
Detalii despre cartea de colorat
Editura: Puffin Classics
Dată publicare: 1 Octombrie 2015
Nr. pagini: 96
Dimensiuni: 187mm x 209mm x 11mm
Greutate: 268g
Copertă: paperback
Limba: citate în engleză
Ilustrații: Good Wives and Warriors
ISBN: 9780141366159
Fii primul care lasă un comentariu