Cât de importantă este cartea în viața și dezvoltarea unui copil?
Răspunsul este simplu: foarte importantă. Cartea, fără îndoială, îl ajută să devină “om mare”.
Copiii trebuie îndrumați să citească, să fie învățați să cultive dragostea pentru literatură și pentru lectură în general. Este esențial să li se permită să citească ceea ce își doresc și ceea ce simt că li se potrivește, pentru că doar așa pot ajunge să citească din plăcere, nu din obligație.
Îmi amintesc de momentele din școală, când ni se impuneau anumite lecturi. Din păcate, această impunere nu făcea altceva decât să îndepărteze elevii de bucuria lecturii, de plăcerea sinceră de a ține o carte în mână.
Nu toate cărțile din programa școlară reușeau să ne deschidă apetitul pentru literatură. Dimpotrivă, unele deveneau o povară pentru mulți dintre noi.
Dar, nefiind în măsură să comentez sau să reformez programa școlară a disciplinei Limba și literatura română, voi lăsa acest subiect deoparte și voi trece la minunata poveste semnată de Elif Shafak, din colecția Polirom Junior.
Elif Shafak trage un semnal de alarmă pentru toți copiii – și nu numai – asupra realității zilelor noastre, în care, din cauza ecranelor, cei mici au uitat să mai citească, să asculte sau chiar să inventeze povești. Jocurile de altădată, pline de imaginație, petrecute în fața blocului sau în parc, par să fi fost înlocuite de timp petrecut în fața televizorului, tabletei sau telefonului.
Ceea ce ar trebui să ne reamintim – și să le spunem tuturor – este că tărâmul fermecat al basmelor și poveștilor este în pericol. Singurul remediu pentru a-l salva este să redescoperim bucuria cititului și să ne folosim imaginația pentru a crea noi aventuri cu zâne, dragoni, pirați sau jucării cu suflet.
Sakiz Sardunya este o fetiță căreia îi place să citească, să deseneze și să se joace, chiar dacă părinții nu o lasă prea des afară, din cauza vremurilor mai nesigure în care trăim. Viața și mediul înconjurător nu mai sunt ceea ce erau odinioară, pe vremea când părinții ei erau copii.
Astăzi, străzile sunt aglomerate de mașini, iar blocurile sunt înconjurate mai mult de betoane și asfalt decât de spații verzi. Copiii nu se mai joacă în aer liber ca altădată, iar jocurile colective, spontane, din fața blocului sau din parc, sunt pe cale de dispariție.
Ceea ce o nemulțumește pe această fetiță curioasă din fire, printre altele, este faptul că părinții nu au răspunsuri la toate întrebările ei. Iar atunci când adulții nu vor să răspundă, spun doar: “Punct!” – și gata, conversația se încheie brusc.
O altă problemă o reprezintă chiar numele ei. Sakiz nu înțelege de ce copiii nu au dreptul să-și aleagă singuri numele și de ce părinții au decis să o numească Sakiz Sardunya (Mușcată Curgătoare). Din cauza acestui nume neobișnuit, colegii de la școală râd de ea de fiecare dată când se face prezența. Nu-i place deloc cum o cheamă și… punct!
“- Mama, cum v-a trecut prin cap să îmi puneți un astfel de nume? întrebase ea odată.
– E un nume de floare, fetița mea. Ce frumos! îi răspunsese mama. La fel ca Mine, Acelya, Lale, Menekșe. Nu e cu nimic diferit față de aceste nume.
– Da’ nimeni nu glumește pe seama lor. De mine râde toată lumea!
– Așa ți se pare ție. De ce să râdă? Toată lumea iubește florile. Punct!” – Polirom, pagina 11
Într-o zi, pe când stătea la bunicii ei, Sakiz întâlnește în curtea casei doi copii care aveau să-i devină prieteni adevărați. Erau diferiți de colegii de la școală – nu râdeau de numele ei, ci o acceptau așa cum era. Numele lor? Zeliș și Asutay (poreclit Mânz Nărăvaș).
Cu ajutorul lor, Sakiz descoperă adevărata semnificație a globului fermecat pe care îl găsise, întâmplător, printre cărțile din biblioteca școlii. Un glob misterios, care prinde viață doar atunci când este alimentat cu cărți. Acestea funcționează asemenea bateriilor – oferind energie, dar nu una electrică, ci energia imaginației, a visării și a poveștilor.
Astfel, un nou continent începe să prindă contur pe glob – este vorba despre Continentul Basmelor și al Poveștilor, un tărâm fermecat care, din păcate, pare să fie în pericol.
Zeliș și Asutay trebuie să se întoarcă acolo, cu ajutorul globului magic, pentru a duce înapoi noi idei culese de pe Pământ – idei fără de care poveștile pentru copii nu vor mai putea fi create.
Dar… va reuși micuța Sakiz Sardunya să salveze acest tărâm al imaginației?
Împreună cu noii săi prieteni, pornește într-o călătorie plină de obstacole, întâlnind personaje desprinse din basme, dar… altfel decât le știm: dragoni plictisiți, care nu mai au de lucru fiindcă nu mai apar în povești; vrăjitoare care refuză să mai fie rele; zâne rătăcite, pești vorbitori și multe alte creaturi uitate de imaginația copiilor.
Toate aceste obstacole reprezintă, de fapt, o metaforă pentru greutățile vieții. Ele îi învață pe copii că în viață nu trebuie să renunțăm fără să încercăm, iar o pierdere nu înseamnă neapărat un eșec.
Din contră, omul are multe de învățat chiar și atunci când pierde. Și dacă a învăța este, de fapt, un câștig, atunci înseamnă că și în înfrângeri putem găsi un adevărat succes.
“- Nu este atât de important ce gândesc alții despre tine, i-a spus ea prietenului ei. Oamenii pot râde de cineva fără să aibă un motiv anume. Dar asta este problema lor. Nu a ta. Tu trebuie să fii puternic și calm. Atunci nici o vorbă nu te va mai supăra.
Apoi a tăcut brusc. Până atunci nu-i mai vorbise nimănui astfel. Era de parcă nu-i adresase numai lui Asutay aceste vorbe, ci și ei înseși. În timp ce-l sfătuia pe Asutay, de fapt se sfătuia pe sine.” – Polirom, pagina 108
Elif Shafak ne poartă printr-o povestioară lejeră și ușor de citit, din care copiii au multe de învățat pe tot parcursul lecturii. Recomand cu căldură această carte atât copiilor, cât și adulților. Este o poveste despre prietenie, curaj, imaginație și importanța lecturii.
Cartea vorbește și despre identitate, acceptare de sine, dar și despre nevoia de a pune întrebări și de a înțelege lumea din jur, chiar și atunci când adulții par să nu aibă toate răspunsurile.
Este o lectură care îi invită pe copii să își redescopere creativitatea și să își dea seama că poveștile – chiar și cele inventate de ei – au puterea de a schimba lumea.
Mi-a adus aminte, pe alocuri, de caii înaripați și de tărâmul magic din Narnia.
Cartea Fetița căreia nu-i plăcea numele său este recomandată cititorilor cu vârsta de peste 10 ani.
Scriitoare de origine turcă, Elif Shafak s-a născut în Franţa, la Strasbourg, în 1971. A studiat relaţiile internaţionale la Middle East Technical University din Ankara. Are un masterat în Studii feminine şi un doctorat în Ştiinţe politice şi a predat la mai multe universităţi din Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite.
Detalii carte:
Autor: Elif Shafak
Traducere din limba turcă: Sunia Iliaz Acmambet
Ilustrații: Zafer Okur
Editura: Polirom
Colecție: JUNIOR
ISBN: 978-973-46-6374-3
Anul apariției: 2016
Număr pagini: 152
Format: 130×200
Copertă: paperback
Fii primul care lasă un comentariu