Mama, de Hélène Delforge și Quentin Gréban. - Cartemma

Mama, de Hélène Delforge și Quentin Gréban. O carte dedicată tuturor mamelor de pretutindeni

Atunci când spunem ”mamă”, ne gândim la multe alte cuvinte pline de însemnătate precum: viață, iubire, curaj, forță, prietenie, sensibilitate, sprijin, sacrificiu. Toate aceste cuvinte, printre altele, descriu mama, femeia care dă viață și iubește necondiționat.

Mama, de Hélène Delforge este o carte dedicată tuturor mamelor de pretudindeni, cu ilustrații superbe create de Quentin Gréban, pe care le veți îndrăgi și admira negreșit.

Mama, de Hélène Delforge și Quentin Gréban. - Cartemma

Ce nu este această carte? Nu este un roman, nu este o carte de poezii, nu este o poveste întreagă cap-coadă, întinsă pe parcursul cărții. Nu este o carte oarecare.

Ce este de fapt această carte? Este o minunăție de carte, cu ilustrații superbe create de Quentin Gréban pentru fiecare text în parte. E un album cu ilustrații duioase, momente, idei, dialoguri și gânduri ale unor mame din toată lumea, cu care vom rezona.

Textele sunt dintre cele mai sensibile cu putință, izvorâte dintr-un suflet de mamă, fiică și soră, deopotrivă de iubitoare.

Mama, de Hélène Delforge și Quentin Gréban. - Cartemma

Mama mea spunea:
”Când ți-e frig, îmi e și mie”.
E adevărat.
Însă,
”Când ție ți-e frig, mie mi-e mult mai tare.”

Mama, de Hélène Delforge și Quentin Gréban. - Cartemma

Atenție! Este o carte care atinge corzi sensibile iar spre finalul cărții, lacrimile își vor putea face apariția – aduceți alături cutia cu șervețele!

Hélène Delforge are această putere, asemenea unei vrăji, de a ne purta pe noi, mamele, în trecut, prezent și apoi tocmai în viitor. De la momente petrecute alături de puii noștri, văzându-i cum cresc, cu nevoia de atenție și iubire din partea noastră, cu mofturi și preferințe culinare, cu bune, cu rele și până la momente dintr-un viitor, când puii își iau zborul din cuib și rămânem cu acele amintiri frumoase, pentru că, nu-i așa?!, acesta este ciclul vieții.

Mama, de Hélène Delforge și Quentin Gréban. - Cartemma

Este minunat faptul că ilustrațiile lui Quentin Gréban vorbesc de la sine, cât o mie de cuvinte, iar textele scurte scrise de Hélène Delforge sunt asemenea unor rezumate a tot ceea ce vor să transmită aceste ilustrații frumoase: iubire, curaj, sensibilitate, sacrificiu, frumusețe. Pe scurt, tot ceea ce reprezintă viața unei mame.

Mama, de Hélène Delforge și Quentin Gréban. - Cartemma

Cartea, Mama, de Hélène Delforge și Quentin Gréban o puteți cumpăra de pe cartemma.ro

Călătoria lui Olle pe schiuri de Elsa Beskow - Editura Cartea Copiilor Carti romana engleza Harry Potter, carte ilustrata Harry Potter, editie de colectie, cadou Harry Potter carturesti.ro%20 edituraparalela45.ro/ carturesti.ro%20
carturesti.ro%20

Articol scris de Mădălina Păun

În momentul în care deschizi o carte ilustrată pentru copii, ai pășit în altă lume, diferită de cea a adulților. Ești absorbit de frumusețea lumilor creionate în culori de către scriitori și ilustratori talentați, apoi întâlnești eroi fantastici alături de care orice e posibil. De la Ilene Cosânzene până la dragoni și înapoi. Mi-au plăcut dintotdeauna poveștile, însă acum, adult fiind, mamă a două comori, cărțile pentru copii m-au vrăjit de-a dreptul.

Fii primul care lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.