Poveștile despre speranță ale lui Mihai Mănescu sunt dedicate copiilor care se confruntă cu o boală incurabilă (poate chiar îngrijire paliativă), fie ei, fie cineva drag din familie și îi ajută să înțeleagă astfel de situații dificile apărute în viața lor. Recomand cartea din tot sufletul pentru frumusețea poveștilor și calmul regăsit între paginile acesteia.
Mihai Mănescu are mereu cuvintele potrivite în poveștile lui, astfel încât să îți transmită o emoție atunci când le citești.
Fiecare poveste tratează o temă sensibilă în care personajele sunt fie animăluțe, jucării de pluș, animale de companie, dar și copii. Ca o paranteză, vă spun că sunt o persoană emotivă de fel și mamă pe deasupra, iar dacă sunt implicați și copii într-o poveste sensibilă, cu atât mai mult îmi dau lacrimile. Nu vă mint – vă veți emoționa, poate chiar până la lacrimi, fiind cu sufletul la gură alături de personaje, iar voi, adulții cunoscând mai bine decât copiii problemele lumii veți înțelege toate sensurile acestor povești.
Având teme dificile de asimilat, precum boala și tot ce aduce ea la pachet, precum și pierderea cuiva drag, poveștile din această carte sunt menite a-i învăța pe cei mici cum să facă față unor astfel de situații atunci când le întâlnesc în viață. Un exemplu este povestea cu ursuleții care se joacă în parc și observă că alături se mută un vecin nou – un ursuleț in scaunul cu rotile, iar aceștia nu înțeleg de ce nu se poate juca și el cu ceilalți în parc. După ce află care este motivul, fac tot posibilul să îl integreze în grupul lor de joacă, mergând acasă la el cât mai des și îi îndeplinesc chiar și o dorință.
Moartea în sine nu este menționată în carte, însă este atât de frumos sugerată prin metafore – nu știu neapărat cât de mult poate să înțeleagă un copil mic aceste metafore, dar eu, ca adult, am plâns la povestea cu un personaj băiețel care după o lungă perioadă de spitalizare și operații peste operații închide ochii în timp de aparatul face un lung bip, ca mai apoi să zboare curajos pe o barză pentru a vedea marea promisă de mami atunci când se va face bine – o nouă etapă începe, o eliberare.
Este cu siguranță cea mai înduioșătoare carte pentru copii pe care am citit-o vreodată, în care întâlnim la tot pasul curajul, iubirea, prietenia, empatia, incluziunea și speranța care nu se pierde niciodată.
Ilustrațiile minunate create de Bianca Anton întregesc aceste povești frumoase.
De Mihai Mănescu mai puteți citi cartea Copacul dorințelor – Amintiri din copilărie adresată copiilor de 10 ani +.
View this post on Instagram
Fii primul care lasă un comentariu