Prietenele noastre, animalele de la Ferma Dealul cu Arțari de Alice și Martin Provensen, apărută la Editura Portocala Albastră în traducerea lui Florin Bican, este o carte care te surprinde cu farmecul ei simplu încă de la primele pagini. Este ilustrată superb de cuplul Provensen, astfel că ajungem să o răsfoim pe îndelete cu drag, lumea fermei fiind fascinantă, mai ales pentru micuții cititori care îndrăgesc animalele de la gospodăria bunicilor.
Cartea aceasta este ca o mică enciclopedie a animalelor, scrisă cu sinceritate și cu umor. Fiecare vietate are propria poveste: unele își spală blănița cu mare grijă, altele se bucură de masa lor preferată, altele stau la fereastră și privesc în gol, iar altele… sunt pur și simplu mici poznașe ale curții. Personalitățile lor sunt descrise cu tandrețe: blânde, guralive, certărețe, liniștite sau năzdrăvane, toate găsindu-și locul în această carte.
Prietenele noastre, animalele celebrează viața la fermă, cu tot ce înseamnă ea: animale, păsări, insecte, natură peste tot și ritmul acela firesc în care fiecare zi aduce ceva nou. Este o invitație la a observa lucrurile mici, dar care fac viața mai interesantă la fermă: puii care dau primele lor târcoale, caii care se fugăresc, găinile care cotcodăcesc după regulile lor invizibile, pisicile care își revendică locurile în curte. Toate sunt acolo, parte dintr-un univers simplu, dar extraordinar.



În paginile acestei cărți se regăsesc atât copiii, cât și adulții, pentru că îngrijirea animalelor la fermă devine un ritual comun – hrănit, curățenie, observat, mângâiat, învățat, iar ilustrațiile superbe îi surprind pe cei mici în timp ce au grijă de prietenii lor blănoși sau înaripați, transmițând discret un mesaj frumos despre responsabilitate și legătura firească dintre oameni și natură.
Lumea fermei nu se oprește la curtea acesteia, peisajul fiind completat de vecinii din apropiere: marmote stricătoare, păsări flămânde iarna, veverițe sprintene, șoareci de câmp, ratoni, broaște și furnici neobosite. Cartea îi omagiază pe toți, mari și mici, într-o celebrare a vieții și a diversității naturii.



După parcurgerea cărții, copiii descoperă nu doar lumea animalelor, ci și ciclul firesc al vieții: cine a fost, cine este și cine urmează să sosească la fermă. Totul este prezentat cu sinceritate, fără exagerări, fără cosmetizări.
Formatul foarte mare al cărții este o bucurie în sine pentru că cei mici pot vedea fiecare detaliu, fiecare expresie, fiecare mică vietate ascunsă prin colțuri. Este o carte de privit și descoperit.
Alice și Martin Provensen au fost un cuplu legendar în literatura pentru copii. Au lucrat împreună timp de peste 40 de ani, iar stilul lor cald și ușor nostalgic a devenit semnătura lor.
Împreună au creat zeci de cărți, multe premiate, și au ilustrat și volume pentru editorii americani celebri din secolul trecut. Se spune că lucrau “ca o singură persoană”, atât de bine se completau. De altfel, rareori semnau separat. Erau o adevărată echipă de creație, construită pe încredere și imaginație comună.
Prietenele noastre, animalele de la Ferma Dealul cu Arțari, publicată în 1974, rămâne una dintre cele mai iubite cărți ale lor, tocmai pentru felul autentic în care surprinde viața simplă, dar plină de povești, de la fermă.
Alice Provensen a continuat să scrie și să ilustreze cărți pentru copii, chiar și după cei 90 de ani ai săi. A încetat din viață cu puțin timp înainte să împlinească 100 de ani. (sursă detalii bio: aliceandmartinprovensenart.com)
Descoperiți și alte titluri interesante de la Editura Portocala Albastră, în articolele dedicate pe blog.











Fii primul care lasă un comentariu