O crimă domestică schimbă traseul mai multor generații. Un cuplu se străduiește să supraviețuiască schimbărilor, copiilor, lucrurilor nespuse, durerilor vechi și speranțelor ratate. O femeie cu chipul și inima pline de cicatrici își caută povestea fericită, care s-ar putea, la final, să arate foarte diferit de ce-și imagina pe vremea când era copilă.
O poveste crudă, plină de pasiune, violență, duioșie și adevăr, care nu se citește, ci se devorează, se (și te) consumă. Semn că te am întoarce pe dos sufletul de om, ca să-i putem vedea dedesubturile. Nu toate sunt frumoase, dar toate sunt semne că suntem vii.
“Am aproape patruzeci de ani. Nu-l mai iubesc de cel puțin cinci ani. Nici el pe mine, probabil. Nu știu, nu mi-a spus niciodată. Nici că încă mă iubește, nici c-a încetat să mă iubească. De un deceniu adormim la fel, în fiecare noapte. Spate în spate, fiecare pe salteaua lui, cu perna lui și cu bucata lui de pătură subțire cu dungi, cu ochii în bucata lui de perete alb.”
(fragment din carte, pagina 11)
Am citit și celelalte două romane de ficțiune ale Ioanei, Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni și Miercuri, respirăm și pot spune așa: Ioana are darul acela de a-ți așterne în fața ochilor lucruri care pot sta ascunse undeva pe suflet, pasiv, și care ajung acum, citind cărțile ei, dintr-odată să apară la suprafață, asemenea unui vulcan.
Poate că lipsa de curaj al femeilor și lipsa de sinceritate cu ele însele, să rostească sus și tare ceea ce simt și ceea ce li se pare în neregulă, pun o piatră atât pe suflet, cât și undeva acolo sus pe umeri, cu care trăiesc autoconvingându-se că asta este viața și alta nu-i, mai frumoasă sau măcar mai bună.
Ioana Chicet – Macoveiciuc scrie în Semn că te am despre viață, relații, familie și ceea ce este și mai interesant, despre dedesubturile lor, cu bune și cu rele, cu multă dramă și idealuri în viață. Aș vedea un film care să aibă la bază acest roman.
Coperta este realizată de ilustratoarea Alexia Udriște (“Extraordinara călătorie a ariciului Ariston” este cartea pentru copii, ilustrată recent de ea).
Fii primul care lasă un comentariu