Șoapta, de Pamela Zagarenski - Editura DPH

Șoapta, de Pamela Zagarenski – Editura DPH

Șoapta, de Pamela Zagarenski – Editura DPH Votul meu: 5 din 5

Trei (3) este un număr magic folosit foarte des în literatură – cu siguranță vă puteți aduce acum aminte de diverse povești și basme pe care le-ați studiat, sau le-ați citit în copilărie/copiilor voștri. Cei trei ciobănei/trei turme de miei din Miorița, Cei trei purceluși, Cei trei frați împărați, trei feciori ai împăratului din Prâslea cel voinic și merele de aur, iar lista ar putea continua. Trei este un număr al imaginației, creativității și comunicării.

Astfel spus, povestea Șoapta începe cu ….a fost odată o fetiță căreia îi plăceau atât de mult poveștile și îndrăgea personajele lor, încât, atunci când a văzut pe un raft al clasei o carte, și-a dorit să o citească, negreșit. Ceasul bătea ora 3. Acesta a fost momentul în care fetița va face cunoștință cu o carte rămasă fără cuvinte, încărcată de ilustrații minunate, dornice să fie povestite chiar de către aceasta, cu multă imaginație. Dacă la început are o teamă, sau reținere în a compune chiar ea fraze cu ajutorul imaginației, din cuvinte căutate nu foarte adânc, parcă neștiute inițial, veți vedea cât de ușor se vor așterne acestea spre final, dând frâu liber imaginației creatoare de frumos.

Șoapta, de Pamela Zagarenski - Editura DPH Șoapta, de Pamela Zagarenski - Editura DPH

Pe de-o parte, “Șoapta” este un exemplu de ceea ce înseamnă importanța cărților, precum și a frumuseții unei cărți fără cuvinte (wordless books). Vorbeam acum multă vreme despre cartea Doi șoricei, de Mario Ramos (Ed. Frontiera) și despre cum o carte fără cuvinte conține deja în spatele ei un întreg scenariu, o adevărată poveste care așteaptă să fie grăită de copii și părinți.

Cărțile fără cuvinte, fără text implică interpretarea imaginilor, iar acest lucru dezvoltă imaginația, limbajul și, bineînțeles, vocabularul. Povestea va fi spusă de fiecare dată diferit, sau aproape asemănător, folosind mereu alte și alte cuvinte noi, adaptate vârstei copiilor, care să ne conducă mereu la același final al poveștii.

Copiii vor asculta și se vor implica la crearea poveștii. Trebuie doar să dea frâu liber imaginației și vor fi încântați de ceea ce va ieși, pentru că aceasta va fi o poveste spusă chiar de ei! Fiecare putem să aducem ceva nou, deosebit aceleiași povești.

Șoapta, de Pamela Zagarenski - Editura DPH Șoapta, de Pamela Zagarenski - Editura DPH

Pe de altă parte, cartea este un îndemn spre lectură și spre a lua control asupra vieții noastre. Fiecare dintre noi își poate crea propriul scenariu al vieții, așa cum își dorește, atunci când există voință. Până la urmă, noi suntem cei care ne creionăm parcursul în viață cu diverse acțiuni și fapte, zi de zi. (veți descoperi în interiorul cărții povestea vulpii care ajunge până la urmă la struguri și …aceștia nu par să fie acri.)

Pamela Zagarenski, cu stilul său distinctiv de pictură stratificată, creează ilustrații deosebite pentru cărți care au fost traduse în multe limbi. Este premiată cu două medalii Caldecott. Pamela este și ilustratoarea cărții Să dormi ca un tigru, de Mary Logue (Editura Frontiera.)

Unde găsiți online cartea în limba română? Pe edituradph.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro
Unde găsiți online cartea în limba engleză? Pe books-express.ro
Șoapta, de Pamela Zagarenski - Editura DPH

Coperta interioară este ilustrată în întregime.

Călătoria lui Olle pe schiuri de Elsa Beskow - Editura Cartea Copiilor carturesti.ro%20
edituradph.ro

Articol scris de Mădălina Păun

În momentul în care deschizi o carte ilustrată pentru copii, ai pășit în altă lume, diferită de cea a adulților. Ești absorbit de frumusețea lumilor creionate în culori de către scriitori și ilustratori talentați, apoi întâlnești eroi fantastici alături de care orice e posibil. De la Ilene Cosânzene până la dragoni și înapoi. Mi-au plăcut dintotdeauna poveștile, însă acum, adult fiind, mamă a două comori, cărțile pentru copii m-au vrăjit de-a dreptul.

Fii primul care lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.