Sylvie se trezește în toiul nopții, pe neașteptate simțind că este cam rece în camera ei, iar perdeaua se mișcă vizibil de parcă cineva tocmai a trecut prin ea. Nu-și dă seama dacă este doar imaginația ei, sau cineva cu aripi traversează podeaua pe furiș, murmurând în barbă. Sylvie își face curaj și întrerupe monologul, amuzant de altfel, al îngerului puțin cam stângaci, aflat în prima lui misiune.
Cei doi poartă mai departe un dialog savuros, comic, din care fetița află că acesta nu este un înger oarecare, ci acel înger de zăpadă creat de Sylvie iarna trecută în nea, cu bucurie și inocență de copil. Deși zăpada s-a topit, îngerul nu a dispărut. S-a ridicat undeva în aer, moleculă cu moleculă și veghează asupra lui Sylvie, venind ori de câte ori este în pericol. Fetița are febră foarte mare, atât de mare încât după acea noapte cu frisoane în care a fost vizitată de îngerul de zăpadă, Sylvie a fost bolnavă multă vreme.
Nu a uitat niciodată de înger și după ce s-a însănătoșit a încercat prin diverse mijloace, uneori periculoase, să-l revadă pe înger, să-i mulțumească că a trezit-o pe mama și să-i ceară o favoare specială pentru liniștea ei. Oare toți cei dragi ei au un înger de zăpadă?
Unde se duc îngerii de zăpadă este o poveste frumoasă, cu încărcătură emoțională despre întunericul cauzat de boală și diverse temeri ale copiilor – una dintre ele fiind teama de moarte, nu pentru sine ci pentru cei dragi. În același timp este o poveste despre lumina și speranța venite la momentul oportun.
Tonul narațiunii nu este unul grav, sau dramatic. Totul decurge firesc, blând, iar Maggie O’Farrell introduce în poveste dialogurile savuroase dintre Sylvie și Îngerul de zăpadă. Stările transmise jonglează pe o linie curbă – când e bine, când se precipită din nou acțiunea! Bineînțeles, povestea se sfârșește într-o notă pozitivă.
Scriitoarea spune despre cărțile care tratează subiecte dificile în rândul copiilor: “citim povești pentru a ne consolida reziliența și pentru a ne oferi o foaie de parcurs despre cum să răspundem la situații dificile. Copiii trebuie să știe cum să facă față. De aceea citim cu toții ficțiune, nu-i așa? “(sursa citatului)
Cartea este potrivită copiilor de 7-9 ani și tuturor celor care citesc cărțile lui Maggie O’Farrell.
Maggie O’Farrell este autoarea romanelor “Hamnet”, “Exist, Exist, Exist” (în traducerea Mihaelei Buruiană) și “Portretul căsătoriei” (în traducerea Marianei Piroteală).
Cei care au citit romanul “Exist, Exist, Exist. Șaptesprezece atingeri ale morții. Memorii” (în engleză – I Am, I Am, I Am: Seventeen Brushes with Death) o vor recunoaște pe Maggie O’Farrell în personajul Sylvie din cartea Unde se duc îngerii de zăpadă.
Întâmplări din cartea sa de memorii, precum boala din copilărie care a țintuit-o la pat pe Maggie timp de un an, aproape fără speranța de a supraviețui și momentul în care Maggie trece prin clipe de panică și coșmar la un pas de înec, se regăsesc trunchiate în cartea pentru copii Unde se duc îngerii de zăpadă.
După cum declară Maggie O’Farrell, ideea cărții Unde se duc îngerii de zăpadă, s-a născut în spatele ambulanței care gonea spre spital într-una din acele zile proaste în care fetița ei avea un nou episod grav de șoc anafilactic. Fetiței a început brusc să-i scadă temperatura, iar panica i se citea pe chip. Maggie, ca să o liniștească, i-a spus rapid că un înger de zăpadă o îmbrățișează, iar din acel moment fetița a început să se calmeze căutând cu privirea îngerul de care i-a spus mama. Pe lângă această întâmplare care a fost ca o sămânță care încolțea în mintea scriitoarei, alte întâmplări din viața copiilor ei precum și cele din viața proprie au fost inspirație pentru prima sa carte pentru copii. (sursa informației)
Între timp a mai scris alte două cărți pentru copii, la fel de frumoase, blând narate, la fel despre situații dificile în care se pot afla copiii – fie că e vorba de un defect de vorbire sau răutăți pe care le pot face din pură curiozitate, întrebări și frici pe care încep să le aibă încă de când sunt mici și descoperă lumea, toate cărțile lui Maggie pentru copii merită atenția noastră, a părinților și a celor mici cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani.
Titlurile celorlalte două cărți sunt: The Boy Who Lost His Spark (2022) și When the Stammer Came to Stay (2024). Și acestea sunt ilustrate la fel de minunat de către Daniela Jaglenka Terrazzini. Sper ca și aceste două cărți să fie traduse în limba română.
Fii primul care lasă un comentariu